Consecinţele ipotezelor particulare ale erorii de fapt : aberratio ictus, aberratio delicti, error in persona şi aberratio causae

Rezumat: Ca urmare a naşterii sale din constantele manifestării exterioare de voinţă a omului, o parte a doctrinei a inclus în conceptul de unitate naturală de infracţiune, ocolit de reglementări legale în spaţiul românesc, şi anumite ipoteze particulare ale erorii de fapt asupra elementelor constitutive ale infracţiunii (tipicităţii), reunite sub denumirea de „infracţiune deviată”.

Obiectul central al acestui demers are în vedere constatarea faptului că ipotezele particulare evocate comportă soluţii juridice distincte, astfel că acestea nu pot genera, împreună, o formă unitară de unitate de infracţiune, precum şi concluzia argumentată a faptului că, privite separat, acestea fie nu conturează o unitate naturală de infracţiune, fie unitatea naturală de infracţiune conturată nu este distinctă de cea a infracţiunii simple.

Prin urmare, dincolo de identificarea tratamentului juridic corespunzător în privinţa tuturor situaţiilor analizate, autorul pledează pentru renunţarea includerii lor în structura unei forme de unitate naturală de infracţiune distinctă de cea a infracţiunii simple, fie ca urmare a incompatibilităţii unora dintre ele cu conceptul larg de unitate infracţională fie, în cazul altora, ca urmare a caracterului inutil al unei astfel de abordări.

Cuvinte-cheie: unitate naturală de infracţiune; concurs de infracţiuni; aberratio ictus; aberratio delicti; error in objecto; error in persona; aberratio causae; eroare de fapt

Consequences of the particular hyphoteses of factual error: aberratio ictus, aberratio delicti, error in persona şi aberratio causae

Abstract: As a result of its genesys from the constants of the external manifestation of human will, a part of the doctrine has chosen to include in the concept of natural unit of offense, unregulated in the Romanian legislation, certain particular assumptions of the mistake of fact on the constituent elements of offense (typicality of offense), under the name of „deviant offense”.

The central aim of this study is to establish the fact that the particular hypotheses evoked involve distinct legal solutions so that they can not generate, as a whole, a unitary form of unit of offense, as well as the fact that, separately analyzed, they do not outline a natural unit of offense or otherwise, the natural unit of offense revealed presents the same features as a simple offense.

Therefore, beyond the identification of the appropriate legal treatment for all the factual situations analyzed, the author pleads for abandoning their inclusion in the structure of a different and independent form of natural unity of offense, as a result of the incompatibility of some of them with the broad concept of unity of offense, or, in other cases, because of the futility of such an approach.

Keywords: natural unit of offense; multiple offences; aberratio ictus; aberratio delicti; error in objecto; error in persona; aberratio causae; mistake of fact