Rezumat: Prezentul articol reprezintă o analiză în detaliu cu privire la anumite probleme punctuale care au apărut sau pot apărea în aplicarea art. 207 Cod pen., text care conține incriminarea infracțiunii de șantaj. Autorul nu a utilizat forma clasică a unui articol, tratând, în schimb, câte o problemă distinctă în fiecare capitol. Unele aspecte discutate au fost inspirate din analizarea unor hotărâri judecătorești în care s-au învederat aspectele respective, în timp ce altele sunt rezultatul unor exerciții teoretice. În majoritatea cazurilor autorul a încercat formularea unor propuneri de lege ferenda, care pot fi localizate la finalul fiecărui capitol.

Rezumat: Deși prevederile legale care reglementează plângerea împotriva actelor procurorului, respectiv redeschiderea urmăririi penale pot părea clare la o primă vedere, jurisprudența a demonstrat contrariul într-o cauză în care de la o simplă plângere împotriva soluției de clasare formulată de inculpat, prin care s-a solicitat schimbarea temeiului de clasare, s-a ajuns la un „hățiș” de proceduri, generat de faptul că procurorul ierarhic a infirmat ordonanța de clasare și a dispus redeschiderea urmăririi penale în considerarea faptului că încadrarea juridică dată inițial faptei ar fi fost una greșită, ignorând astfel principiul non reformatio in pejus.

Rezumat: Având în vedere discuţiile apărute în jurisprudenţă şi literatura de specialitate cu privire la apartenenţa serviciilor over-the-top (OTT) la categoria serviciilor de comunicaţii electronice, este necesară o analiză introductivă prin raportare la legislaţia din România pentru a vedea în ce categorie se situează anumite servicii oferite pe Internet. Ceea ce îşi propune acest articol este de a identifica aspectele problematice ce ţin de calificarea unui serviciu oferit pe Internet ca fiind unul de comunicaţii electronice şi consecinţele pe care le poate avea calificarea unui serviciu ca fiind unul over-the-top (OTT) şi nu unul de comunicaţii electronice prin raportare la anumite instituţii de drept procesual penal.

Rezumat: Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența instanțelor din Statele Unite ale Americii acordă o atenție deosebită dreptului persoanei la viață privată. Percheziția informatică este un procedeu probatoriu care prezintă un grad mare de ingerință, astfel încât trebuie să fie dispusă numai în mod excepțional. În prezent, percheziția informatică se poate dispune în toate cazurile când, „pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice” (art. 168 alin. (2), teza finală C.proc.pen.). Există situații în care garanțiile prevăzute pot fi eludate, precum este cazul percheziției informatice dispuse în timpul urmăririi penale in rem.

Rezumat: Ca urmare a naşterii sale din constantele manifestării exterioare de voinţă a omului, o parte a doctrinei a inclus în conceptul de unitate naturală de infracţiune, ocolit de reglementări legale în spaţiul românesc, şi anumite ipoteze particulare ale erorii de fapt asupra elementelor constitutive ale infracţiunii (tipicităţii), reunite sub denumirea de „infracţiune deviată”.

Rezumat: Cu siguranță că, de fiecare dată când se incriminează, pentru prima dată, o conduită omenească, este dificil să se evite întru totul ambiguitățile. Iar încercarea de a proteja, prin mijloace de drept penal, o valoare socială atât de complexă cum este viața privată a persoanei nu simplifică posibilitățile de abordare. Însă, textul de la art. 226 C. pen., prin modalitatea de reglementare, și prin termenii pe care îi folosește, va determina apariția unei serii de probleme în practica judiciară dificil, dacă nu chiar imposibil de soluționat.

Cuvinte cheie: viață privată, previzibilitate, supraveghere, publicare, plasare, locuință, convorbire privată.

Rezumat: Prezentul articol analizează o incriminare recent introdusă în legislația românească prin raportare la o altă incriminare, deja existentă în Codul penal. Începând cu procesul legislativ care a dus la adoptarea incriminării analizate, este analizată natura infracțiunii prin raportare la urmare, ca element al laturii obiective. De asemenea, analiza stabilește în ce măsură avem de-a face cu o incriminare autonomă sau o formă agravată a incriminării prevăzute de Codul penal.

Rezumat: Conectarea la Internet, capacitatea de a controla de la distanță sisteme informatice precum și automatizarea cu ajutorul programelor malițioase a comiterii de activități din sfera ilicitului penal prin intermediul sistemelor informatice, fără știrea utilizatorului sau proprietarului de drept al acestora, ridică o serie întreagă de probleme atât investigatorilor cât și practicienilor dreptului în stabilirea dincolo de orice îndoială rezonabilă a autorului real al unei fapte penale din sfera criminalității informatice în cauzele în care învinuitul neagă comiterea faptei.

Rezumat: Continuând prima parte a studiului în materia concursului de calificări, autorul prezintă criteriile directoare pentru ultimele două categorii principale formulate de literatura de specialitate juridică în scopul de a facilita interpretarea dispozițiilor penale: calificările redundante și cele echivalente.
În plus, articolul oferă exemple de soluții jurisprudenţiale pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană de Justiție atunci când au analizat incidenţa principiului non bis in idem, iar aceste coordonate se aplică cu atât mai mult în cadrul unui unic proces penal desfășurat pe teritoriul unui stat membru.

Rezumat: Având în vedere faptul că Acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă una dintre marile inovaţii aduse de noul Cod de procedură penală, autorul îşi propune să analizeze modul în care a fost implementată această instituţie în sistemul nostru de drept. Întrucât este o instituţie nouă în procesul penal român, vom încerca o analiză detaliată a principalelor aspecte care au creat interpretări neunitare. Nu în ultimul rând, vom încerca să reflectăm particularităţile acestei instituţii şi prin intermediul jurisprudenţei.